Așa cum a anunțat ediția tipărită ProSport de sâmbătă, Cristi Borcea a negociat cu Victor Pițurcă preluarea băncii tehnice a lui Dinamo.
Dacă la capitolul salariu cele două părți s-au pus repede de acord, antrenorul spunând că partea financiară îl interesează mai puțin, negocierile s-au împotmolit când a venit vorba de transferuri.
Concret, fostul selecționer a abordat direct problema liniei defensive: „De patru fundași noi am nevoie!”.
Deja începuseră strâmbăturile din partea acționarilor, iar scaunele s-au tras și mâinile s-au strâns de „la revedere” când Pițurcă le-a transmis și ultimele două cerințe: mijlocașul Tibi Bălan și atacantul Costin Curelea, ambii de la Sportul.
Tibi Bălan și Costin Curelea sunt doriți și de Steaua, patronul Gigi Becali declarând în repetate rânduri că aceștia sunt pe lista grupării din Ghencea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER